”Profesorul distrat”, la Colibri
Publicat de Lica Simona, 24 iulie 2020, 11:30
Teatrul pentru copii și tineret Colibri din Craiova propune întâlniri de poveste, pentru acest sfârșit de săptămână, cu ”Profesorul distrat”, în cadrul stagiunii estivale 2020. Prima întâlnire este programată sâmbătă, 25 iulie, de la ora 18.00, iar cea de a doua – duminică, 26 iulie, de la ora 11.00, ambele pe esplanada teatrului. Cele două reprezentații sunt și ultimele din seria spectacolelor, incluse de Teatrul Colibri, în programul lunilor iunie și iulie, desfășurate în aer liber, în condiții speciale, pe esplanada instituției și la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu.
Povestea estivală nu se oprește, însă, aici, ci va continua, în perioada 25 august – 1 septembrie, cu Festivalul Puppets Occupy Street – Masquerade Edition 2020.