Roger Federer, cel mai mare tenisman al tuturor timpurilor, a împlinit 39 de ani
Publicat de Lica Simona, 8 august 2020, 12:20
Vedeta tenisului mondial, Roger Federer, s-a născut pe 8 august 1981, la Basel, Elveția, părinții săi fiind Robert Federer, elveţian de origine, și Lynette Du Rand, din Africa de Sud.
Roger a fost pasionat mereu de sport, jucând mult tenis și fotbal în copilărie. La 11 ani, a fost printre primii trei jucători de tenis juniori, din Elveția. La 12 ani, a decis să renunțe la alte sporturi și să-și concentreze toate eforturile asupra tenisului, la care excela, cu naturaleţe. Idolii lui erau Boris Becker și Stefan Edberg.
La doar 14 ani, Federer a devenit campion național junior, în Elveția, și a fost ales să se antreneze la Centrul Elvețian de Tenis Național din Ecublens. A intrat în circuitul de juniori de la Federația Internațională de Tenis, în iulie 1996, și a avut prima sponsorizare înainte de a împlini 16 ani.
A devenit profesionist în 1998 și, odată cu victoria de la Wimbledon, în 2003, Roger a fost primul tenisman elvețian care a câștigat un Grand Slam.
În iulie 2017, Roger Federer a câștigat al 8-lea titlu – record la Wimbledon, devenind, astfel, cel mai în vârstă campion în Open Era, la vârsta de 35 de ani.
În 2009, Federer s-a căsătorit cu Mirka Vavrinec, fostă jucătoare de tenis profesionist. Au împreună patru copii, un cuplu de gemene – Myla și Charlene și al doilea cuplu de gemeni – Leo și Lenny.
Federer locuiește, împreuna cu familia sa, în Bottmingen, Elveţia. Vorbește fluent limbile germană, engleză și franceză.
În 2003, a înființat Fundația Roger Federer, care acordă granturi țărilor sărace, care au rate de mortalitate infantilă mai mare de 15 la sută, pentru proiecte educaționale și sportive, printre altele.
În 2007, Roger Federer a devenit primul elvețian în viaţă, care a apărut pe un timbru, în țara sa. Imaginea poștală îl prezintă pe Roger, cu trofeul de la Wimbledon.
În 2011, Federer a fost votat ca a doua cea mai de încredere și mai respectată persoană din lume, alături de Nelson Mandela.
Elvețianul este cel mai titrat tenisman din istorie, având în palmares 20 de titluri de Grand Slam.
Pe 8 august 2020, Roger Federer împlinește 39 de ani.
La mulți ani, Roger Federer!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.