Stadionul de atletism din Craiova, aproape de finalizare
Publicat de Lica Simona, 13 august 2020, 09:10
Realizat de Primăria Craiova, cu fonduri de la bugetul local, noul stadion va ridica sportul de performanță la un alt nivel, plasând Cetatea Băniei în centrul competițiilor europene. Atleții vor avea o bază de pregătire ultramodernă și una dintre cele mai mari arene de atletism din România. Două piste sunt, deja, gata de folosire. Una este la standarde competiționale, de 400 metri, iar cealaltă, de warm-up, fiecare avand instalație separată de nocturnă, dupa cum a anunțat primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu.
Cu o capacitate de 5.000 de locuri, arena din Bănie va putea găzdui toate probele care țin de atletismul de performanță. Clădirea are dotări moderne pentru sportivi, arbitri și media, necesare desfășurării unor competiții omologate internațional, și este prevăzută cu nocturnă.