Procurorul Mircea Negulescu – eliberat din arestul preventiv!
Publicat de Lica Simona, 13 august 2020, 13:40
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, astăzi, ca fostul procuror Mircea Negulescu să fie eliberat din arest preventiv. Decizia a fost luată în dosarul în care este acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe personae, să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două cauze instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti.
Instanţa a admis cererea lui Negulescu de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, decizia fiind definitivă – scrie Agerpres.
Mircea Negulescu se află în arest preventiv din data de 23 iulie.
În perioada în care se află sub control judiciar, Negulescu are mai multe obligaţii: nu are voie să părăsească teritoriul României şi nu are voie să se apropie de inculpaţii Alfred Virgil Savu şi Mihai Iuliano Iordache, de persoanele vătămate Daniel Savu, Victor Viorel Ponta, Sebastian Ghiţă, Sorin Adrian Chirilă, Ionuţ Alexandru Iordăchescu, precum şi de mai mulţi martori, printre care Vlad Cosma, Răzvan Alexe şi Mircea Cosma.
Instanţa a desemnat, ca organ de supraveghere a respectării obligaţiilor impuse lui Mircea Negulescu, pe durata controlului judiciar, Poliţia municipiului Ploieşti.