USR și PLUS fuzionează, oficial
Publicat de Lica Simona, 15 august 2020, 15:17
La această oră, au loc congresele USR şi PLUS, înainte de un congres extraordinar, care va începe în această după-amiază, pentru aprobarea protocolului de fuziune între cele două partide. La congres, participă online 3.200 de delegaţi. Până acum, liderii celor două formaţiuni, Dan Barna şi Dacian Cioloş, au făcut, fiecare, câte un apel la aprobarea fuziunii, argumentând că, astfel, va fi obţinută o forţă politică mai puternică şi care doreşte să intre la guvernare. După fuziune, birourile locale, judeţene, municipale şi cel naţional vor fi reunite.
Conducerea noii formaţiuni, cu numele USR PLUS, va fi asigurată de doi co-preşedinţi, Dacian Cioloş şi Dan Barna. În primul articol al protocolului, se prevede că PLUS fuzionează cu USR, prin absorbţie în Uniunea Salvaţi România. În document se mai arată că, în maximum 120 de zile, de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de admitere a protocolului, se va organiza primul Congres pentru alegerea organelor de conducere de la nivel central.