16 august – Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brîncoveni

Publicat de Lica Simona, 16 august 2020, 09:05
Anul acesta, Parlamentul României a adoptat proiectul de lege prin care ziua de 16 august se declara Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor.
”În semn de conştientizare de către cetăţenii români a violenţelor şi persecuţiilor la care au fost şi sunt supuşi, şi astăzi, creştinii în lume, se iluminează în roşu, între orele 20.00-24.00, următoarele clădiri: Parlamentul, Guvernul, sediile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, Arcul de Triumf şi Palatul Mogoşoaia”, se arată în articolul 2 al legii.
La 15 august 1714, Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti (1688-1714), cei patru fii ai săi şi Ianache Văcărescu au fost decapitaţi la Constantinopol. Având în vedere sfârşitul martiric al voievodului Constantin Brâncoveanu şi al celor patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul său, şi apreciind viaţa sa mărturisitoare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, la 20 iunie 1992, trecerea în rândul sfinţilor a celor şase martiri Brâncoveni. Astfel, ziua de 16 august a fost stabilită ca zi de prăznuire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache.
Totodată, Sfântul Sinod a proclamat 2014 ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor.

Constantin Brâncoveanu, un domn profund ataşat intereselor ţării şi ale neamului românesc, după cum scria istoricul Nicolae Iorga, a ctitorit numeroase biserici şi mănăstiri: Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti (unde, în 1720, au fost aduse şi înhumate osemintele domnitorului), Biserica Sfântul Sava din Bucureşti, Biserica de la Potlogi, Biserica de la Mogoşoaia, Mănăstirea Hurezi (sau Horezu), Mănăstirea Brâncoveni etc.
Constantin Brâncoveanu a fost şi un sprijinitor al ortodoxiei, culturii şi spiritualităţii popoarelor asuprite, din cuprinsul Imperiului Otoman (lumea greacă, dar şi comunităţile din Asia Mică, Siria, Ierusalim sau Egipt). De asemenea, după ce Habsburgii şi-au instaurat stăpânirea în Transilvania, Brâncoveanu a acordat sprijin românilor de acolo împotriva unirii bisericii ortodoxe cu Roma, sub presiunea Curţii de la Viena. A încurajat tipărirea şi difuzarea de cărţi de cult în limba română, ctitorirea unor lăcaşuri de cult, precum biserica de la Făgăraş şi mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, danii pentru biserici şi schituri.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.