Niciun caz de rujeolă nu a fost confirmat în ultimele 30 de zile, în România
Publicat de Puiu Vulea, 29 august 2020, 11:43
Niciun caz de rujeolă nu a fost confirmat în ultimele 30 de zile, în România, arată Institutul Național de Sănătate Publică. De la declararea epidemiei de rujeolă, o boală care poate fi prevenită prin vaccinare, au fost înregistrate peste 20.200 de cazuri și 64 de decese, aproape majoritatea la copii mici sau bebeluși nevaccinați sau incomplet vaccinați. Rujeola sau pojarul este o boală infecțioasă care, adesea, duce la complicații. Din patru persoane care fac rujeola, una are nevoie de spitalizare. Pentru unul din o mie de bolnavi de rujeolă, boala este mortală. Vaccinul împotriva rujeolei protejează copiii împotriva acestei boli. În România, nouă din zece părinți își vaccinează copiii, reiese din datele INSP.