Ministerul Sănătății a publicat lista care cuprinde incidența cazurilor de COVID-19 pentru fiecare oraș din România
Publicat de Cosmin Meca, 8 septembrie 2020, 10:29
Ministerul Sănătății a publicat lista care cuprinde incidența cazurilor de COVID-19 pentru fiecare oraș din România și pe baza căreia se stabilește scenariul de funcționare a școlilor începând cu 14 septembrie.
43 de localități au fost încadrate în scenariul roșu, 410 în scenariul galben și 2728 în verde. În Dolj avem două localități, încadrate de autorități în scenariul roșu: Poiana Mare și Melinești și patru în scenariu galben: Malu Mare, Seaca de Câmp, Seaca de Pădure şi Filiaşi.
În Dolj, Prefectura a dispus verificarea pe teren a situaţiei în toate şcolile din judeţ. Astfel, până miercuri, unităţile din învăţământul preuniversitar vor fi controlate din punct de vedere al pregătirilor, atât pentru respectarea măsurilor de siguranţă sanitară, cât şi pentru funcţionarea propriu-zisă.
În Dolj, rata de infectare cu noul coronavirus este sub media la nivel naţional.