Portret de Botticelli, scos la licitație, pentru 80 de milioane de dolari
Publicat de Lica Simona, 29 septembrie 2020, 19:30
Printre ultimele tablouri ale lui Botticelli, aflate în proprietate privată, se află „Young Man Holding a Roundel” (Tânăr care ține un medalion), creat la finalul anilor 1470 sau începutul anului 1480.
Casa de licitații Sotheby’s va organiza un adevărat eveniment în jurul vânzării acestui tablou, estimat la 80 de milioane de dolari. Licitația va avea loc în ianuarie 2021, în „Săptămâna Maeștrilor”, când Sotheby’s scoate la vânzare piese foarte rare.
În cazul lui Botticelli, există mai puțin de douăzeci de tablouri în proprietate private, iar portretul în cauză este considerat unul dintre cele mai reușite ale sale, creat în același timp cu „Primavera” și „Nașterea lui Venus”.
„Young Man Holding a Roundel” a fost înregistrat, pentru prima oară, în 1930, în colecția Lordului Newborough din Caernarfon, Țara Galilor. A fost cumpărat, apoi, de Sir Thomas Wynn, primul Lord de Newborough, și, în fine, de un vânzător de artă, pentru un colecționar privat. Moștenitorul acestuia l-a scos la licitație, în 1982, și a obținut 810.000 de lire sterline de la proprietarul din prezent.
În ultimii 50 de ani, lucrarea a fost împrumutată, pe termen lung, către National Gallery din Londra, Metropolitan Museum of Art din New York, National Gallery of Art in Washington și Städel Museum in Frankfurt.
Estimările de 80 milioane de dolari, pentru portretul lui Botticelli, l-ar putea plasa în topul celor mai scumpe portrete vândute vreodată.
Recordurile anterioare, pentru cel mai bine vândut portret, au fost stabilite de „Portretul lui Adele Bloch Bauer II”, realizat de Gustav Klimt, vândut, în 2006, cu 87.9 milioane de dolari, și de „Portretul Dr.Gachet” al lui Van Gogh, cumpărat, în 1990, pentru 82,5 milioane de dolari.