Donald Trump și Melania Trump, infectați cu Covid-19. Ce urmări va avea această situaţie pentru SUA
Publicat de Cosmin Meca, 2 octombrie 2020, 09:45
Președintele american Donald Trump și soția sa, Melania, au anunțat vineri dimineață că sunt infectați cu Covid-19, prin intermediul unei postări pe Twitter.
„În această seară, Melania și cu mine am fost testați pozitiv pentru Covid-19. Vom intra în carantină și vom începe imediat procesul de recuperare. Vom trece prin asta ÎMPREUNĂ!”, a scris Donald Trump pe Twitter vineri dimineață
Într-un memorandum emis de medicul personal al președintelui american, dr. Sean Conley, este menționat faptul că a fost informat de infectarea cu Covid-19 joi seară, relatează CNN.
„Președintele și Prima Doamnă se simt bine în acest moment și plănuiesc să rămână acasă, la Casa Albă, pe durata convalescenței”, a scris Conley în memorandum.
Echipa medicală de la Casa Albă și cu mine vom urmări cu vigilență situația și apreciez susținerea oferită de instituțiile și medicii din țară”, a menționat medicul, fără să explice exact ce tip de susținere a primit Casa Albă.
Ce urmări va avea această situație pentru Statele Unite
„Mă aștept ca președintele să continue să își desfășoare activitățile fără întrerupere, în timp ce se recuperează, și voi continua să vă țin la curent cu eventuale evoluții”, a spus Conley în memorandum.
Președintele Trump și soția sa se aflau deja în carantină de joi seară, după ce un consilier apropiat al președintelui, Hope Hicks, a fost confirmată cu Covid-19.
Deși este neclar cum va arăta procesul de carantină al lui Donald Trump, Centrul pentru Control al Bolilor din SUA recomandă o perioadă de carantină de 14 zile după expunerea la virus.
Casa Albă a anunţat de asemenea că preşedintele Donald Trump şi-a anulat deplasarea în Florida, ce ar fi trebuit să aibă loc vineri.
sursa: stirileprotv.ro