Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Apel al prefectului de Vâlcea

Apel al prefectului de Vâlcea

Publicat de Cosmin Meca, 19 octombrie 2020, 14:02


Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a făcut apel la cetățeni să respecte regulile minime pentru a evita situația ca paturile din spitale să nu mai poata fi libere pentru cazurile care vor avea într-adevar nevoie de asistență medicală.

În județ sunt 28 de focare active, iar coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, a ajuns 2,98 de cazuri la mia de locuiotori, cel mai mare la nivel național, după București. Vâlcenii sunt amendați zilnic pentru nepurtarea măștii de protecție, aceasta fiind obligatorie în 31 de localități.

În ultima perioadă, cel putin câte 250 de amenzi au fost aplicate celor care au fost prinși fără mască în spațiile publice din respectivele localități. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că în cazul în care această incidență nu va înregistra scăderi, măsurile impuse – închiderea școlilor sau obligativitatea purtării măștii – vor fi aplicate și altor localități din județ.

Totuși, în Vâlcea se înregistrează cea mai mica rată a mortalității din țară, ca urmare a infectării cu noul coronavirus

Etichete:
Intervenții permanente pe DN 67C, în zona Rânca
Regional sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:40

Intervenții permanente pe DN 67C, în zona Rânca

Intervenții permanente pe DN 67C, în zona...

Intervenții permanente pe DN 67C, în zona Rânca
CNAIR lansează licitația pentru Studiul de Fezabilitate al modernizării Transalpinei
Regional sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:40

CNAIR lansează licitația pentru Studiul de Fezabilitate al modernizării Transalpinei

Modernizarea celui mai înalt drum din România cu scopul prelungirii perioadei de...

CNAIR lansează licitația pentru Studiul de Fezabilitate al modernizării Transalpinei
Recensământ al câinilor cu stăpân în zona Luncilor din Târgu Jiu
Regional sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:26

Recensământ al câinilor cu stăpân în zona Luncilor din Târgu Jiu

Recensământ al câinilor cu stăpân în zona Luncilor din Târgu...

Recensământ al câinilor cu stăpân în zona Luncilor din Târgu Jiu
Mobilizare de forțe în Gorj pentru asigurarea alegerilor
Regional sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:20

Mobilizare de forțe în Gorj pentru asigurarea alegerilor

Peste 770 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizate în județul...

Mobilizare de forțe în Gorj pentru asigurarea alegerilor
Regional sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:13

Dan Ilie Morega, fost prefect al județului Gorj, scăpat de șase dosare penale din motive medicale

Dan Ilie Morega, fost prefect al județului Gorj, a scăpat de cele șase dosare...

Dan Ilie Morega, fost prefect al județului Gorj, scăpat de șase dosare penale din motive medicale
Regional vineri, 22 noiembrie 2024, 16:45

La Craiova s-a desfășurat conferința „IMM ROMANIA – Mediul Antreprenorial şi perspectivele dialogului social”

Conferința CNIMM la...

La Craiova s-a desfășurat conferința „IMM ROMANIA – Mediul Antreprenorial şi perspectivele dialogului social”
Regional vineri, 22 noiembrie 2024, 10:00

Craiova: restricții de circulație în timpul alegerilor

Craiova: restricții de circulație în timpul...

Craiova: restricții de circulație în timpul alegerilor
Regional vineri, 22 noiembrie 2024, 09:45

Gorj: sute de elevi vor face ore online

Gorj: sute de elevi vor face ore...

Gorj: sute de elevi vor face ore online