Astazi incepe procesul in Dosarul Caracal!
Publicat de Cosmin Meca, 21 octombrie 2020, 11:04
Astazi, 21 octombrie, la Tribunalul Olt, va fi primul termen al procesului în care Gheorghe Dincă e judecat pentru uciderea Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu.
În contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19 şi a necesităţii protejării sănătăţii persoanelor participante la procedurile judiciare, preşedintele completului de judecată nu va permite accesul în sala de judecată a altor persoane, în afara celor prevăzute de lege.
Singurii care pot asista la proces sunt rudele victimelor şi avocaţii lor. DIICOT l-a trimis în judecată pe Gheorghe Dincă, pe 15 ianuarie pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanarea de cadavre sau morminte. În acelaşi dosar, Ştefan Risipţeanu e acuzat de viol.
Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu, în vârstă de 18 şi, respectiv, 15 ani, au fost date dispărute după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă, în aprilie şi iunie anul trecut.