România a trecut de pragul de 5 mii de noi cazuri de Covid 19 raportate într-o zi
Publicat de Cosmin Meca, 24 octombrie 2020, 10:29
România a trecut de pragul de 5 mii de noi cazuri de Covid 19 raportate într-o zi – ieri au fost confirmate 5 mii 28 de noi îmbolnăviri din peste 35 de mii de teste.
Autorităţile au anunţat şi 82 de decese asociate infectării cu noul coronavirus, iar la terapie intensivă sunt 782 de persoane.
Locurile din spitale destinate bolnavilor COVID-19 sunt din ce în ce mai puţine, iar în secţiile de terapie intensivă este şi mai grav – ieri a fost anunţat primul deces al unui pacient pentru care nu s-a găsit niciun loc la ATI.
Detalii aflăm de la corespondentul Radio România în Sibiu, Carmen Vulcan:
România este printre cele 23 de state europene în care evoluţia pandemiei provoacă „o gravă îngrijorare” la nivelul Uniunii, atât din cauza numărului zilnic de infectări în rândul populaţiei vârstnice în ultimele 14 zile, cât şi în privinţa ratei deceselor. Suntem pe locul doi în Europa ca mortalitate provocată de virusul Sars-Cov2. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că ţara noastră a ales să raporteze decesele persoanelor infectate indiferent de comorbidităţi:
În ceea ce priveşte capacitatea de testare – România poate să facă acum aproximativ 40 de mii de teste pe zi şi se vrea să se ajungă la peste 50 de mii – a anunţat premierul Ludovic Orban