Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală
Publicat de Puiu Vulea, 28 octombrie 2020, 08:47
Polițiștii fac percheziţii în această dimineaţă, în Capitală şi judeţele Dâmboviţa şi Argeş, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de protecție și pază. Potrivit Poliției Române, în perioada 2014 – 2019, o firmă de protecție ar fi încheiat contracte de prestări servicii în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro și, pentru a nu plăti obligațiile către stat, ar fi declarat achiziții fictive de la 83 de societăți comerciale. Prejudiciul în acest caz este de peste 4 milioane de euro. Pentru continuarea cercetărilor, 15 persoane vor fi aduse la sediul poliției pentru audieri.