Bazin de înot de dimensiuni semiolimpice şi centru de agrement la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 30 octombrie 2020, 09:58 / actualizat: 30 octombrie 2020, 11:30
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat, ieri, la Craiova că fostul Ştrand al Tineretului, care este abandonat din anul 2012, va fi transformat într-un bazin de înot acoperit, de dimensiuni semiolimpice, şi va fi deopotrivă centru de agrement şi centru sportiv, printr-o investiţie de aproape 3 milioane de euro care va fi realizată de Compania Naţională de Investiţii. Ionut Stroe:
Ionuţ Stroe a mai anunţat, la Radio Oltenia- Craiova, că Sala Sporturilor Voinţa va fi reabilitată şi reparată, iar ulterior va fi dotată cu echipamente sportive de ultimă generaţie, cu un buget de 700.000 lei, bani alocaţi din partea Ministerului Tineretului si Sportului.
De asemenea, Centrul de Tineret din Craiova va fi mutat la Baza turistică Craiova, urmând să fie dotat cu calculatoare, birouri, mobilier, unde tineri si ONG-ui pentru tineret să îşi poată desfăşura activitatea.