STIRI ELECTORALE, ORA 11.30, 11 NOIEMBRIE 2020
Publicat de Alin Cirtina, 11 noiembrie 2020, 16:35
11 NOIEMBRIE 2020 ȘTIRI ELECTORALE, ORA 11.30
PSD a prezentat, aseară, la Bucureşti, măsurile din programul de guvernare pentru perioada 2021-2024 care prevăd majorări de pensii, reducerea impozitului pentru salariile mici, înființarea unui fond strategic de investiții și introducerea contractelor de performanță în instituțiile statului.
De asemenea, PSD a gândit investiții masive pentru sectorul de agricultură în noul program de guvernare. Acestea vizează încurajarea activităților în zona montană, sprijin pentru agricultura locală, susținerea producției de îngrășăminte, dar și granturi pentru stații de biogaz. Nu în ultimul rând, PSD a gândit și granturi pentru sisteme fotovoltaice care ajung la 15.000 de euro per beneficiar. Bugetul tuturor acestor măsuri este de circa 2,5 miliarde de euro, atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene, după cum a precizat candidatul PSD Dolj pentru Senat, Mihail Genoiu.
******
ProRomânia propune două măsuri care trebuie adoptate imediat: Venitul minim de Criză – pentru persoanele fizice şi Sprijin economic de criză – pentru IMM-uri.
******
Revoluția unei bune guvernări este făcută de oameni onești, competenți și care își asumă ceea ce vor face, spunea copreşedintele USR-PLUS, Dan Barna. El a îndemnat electoratul să voteze candidaţii Alianţei la alegerile parlamentare din 6 decembrie:
******
Alianța pentru Unirea Românilor a înscris liste de candidaţi la alegerile parlamentare sub sloganul „Dreptate pentru România”. Co preşedintele Alianţei, Claudiu Târziu, candidat în Bucureşti la Senat, va susţine o lege privind interzicerea traseismului politic.