Contracte de voluntariat, pentru studenții la medicină
Publicat de Lica Simona, 23 noiembrie 2020, 11:29
De azi, studenţii la medicină, care vor să facă muncă voluntară, în sistemul sanitar, vor putea semna contracte de voluntariat cu inspectoratele pentru situații de urgență din județele unde vor fi repartizați. Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, aceste contracte sunt extrem de importante, pentru creșterea capacității sistemului medical.
De mâine, Ministerul Sănătății lansează procesul de repartiție a celor admiși, la concursul de intrare în rezidențiat. Timp de patru zile, toți candidații, care au obținut minimum 60 la sută, din punctajul maxim, realizat pe fiecare domeniu, pe țară, vor alege posturile în specialitate, precum și centrele de pregătire.