Dolj: 22 de focare de pestă porcină africană
Publicat de Lica Simona, 21 decembrie 2020, 12:35
Doljul se află pe lista județelor cu cele mai multe focare active de pestă porcină. Reprezentanții Autorității Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că, la ora actuală, sunt 409 focare de pestă porcină africană active, în ţară.Anul acesta, au fost ucise peste 190.000 de porcine. Autoritățile reamintesc faptul că pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic și social.