Ședinţă la Cotroceni privind stadiul construcţiei bugetului de stat
Publicat de Puiu Vulea, 28 decembrie 2020, 12:54
Președintele Klaus Iohannis va avea, astăzi, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o ședință cu premierul Florin Cîțu și cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, privind stadiul construcției bugetului de stat. Proiectul de buget va fi gata în prima parte a anului viitor, iar ținta pentru deficitul bugetar este de 7%, spunea Florin Cîțu, săptămâna trecută, după învestirea noului guvern pe care îl conduce. Cîţu a dat asigurări, din nou, că noul guvern nu va majora sau introduce noi impozite şi taxe.