Riscul de inundaţii s-a diminuat în bazinele hidrografice Olt şi Jiu
Publicat de Puiu Vulea, 6 ianuarie 2021, 15:17
În ultimele 48 ore, au căzut cantităţi importante de precipitaţii care, pe alocuri, au depăşit 100 l/mp în bazinele hidrografice Jiu şi Olt, informează Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), fiind înregistrate următoarele valori:
- Râul Jiu, la staţia Câmpu lui Neag 99 l/mp;
- Râul Motru, la staţia Cloşani 103 l/mp;
- Râul Orlea, la staţia Celei 102,6 l/mp;
- Râul Jaleş, la staţia Runcu 86 l/mp;
- Râul Coşuştea, la staţia Siseşti 73,3 l/mp;
- Acumularea Valea de Peşti, la staţia Valea de Peşti 105 l/mp;
- Râul Olt, la staţia Cornetu 95 l/mp;
- Râul Lotru, la staţia Mălaia 105 l/mp.
Acumulările din administrarea ANAR şi S.C. Hidroelectrica S.A. au atenuat şi au tranzitat în condiţii de siguranţă viiturile formate pe râurile Lotru, respectiv Jiu. În acest moment, viiturile se propagă în aval, iar echipele de intervenţie ale Apelor Române Jiu se află la faţa locului şi monitorizează permanent situaţia. Datorită intervenţiilor, riscul de inundaţii în bazinele hidrografice Jiu şi Olt s-a diminuat semnificativ.
ANAR recomandă cetățenilor să respecte indicațiile autorităţilor, să nu se deplaseze în zonele aflate sub avertizare şi să evite desfăşurarea activităţilor în ape sau în proximitatea apelor.