Ministrul Sănătății: Programările pentru vaccinarea anti-Covid trebuie încheiate, în această seară
Publicat de Lica Simona, 8 ianuarie 2021, 14:53
Ministerul Sănătăţii a solicitat spitalelor ca programările pentru vaccinarea anti-Covid a personalului propriu să se încheie până diseară, la ora 20.00. Potrivit ministrului Vlad Voiculescu, a fost trimisă o notă, către unităţile medicale, în care cei responsabili sunt îndemnaţi să facă programările cât mai rapid, astfel încât să nu se întârzie procesul de vaccinare. El a precizat că autorităţile vor să se asigure, astfel, că personalul, aflat în linia întâi în lupta împotriva coronavirusului, care este cel mai expus, nu va rata această oportunitate, din motive birocratice.