Bilanț Covid
Publicat de Puiu Vulea, 10 ianuarie 2021, 13:31
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.082 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, informează Grupul de Comunicare Strategică.
În intervalul 09.01.2021, ora 10:00 – 10.01.2021, ora 10:00 au fost raportate 62 de decese (37 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, șapte decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.
59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar trei pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.
Până astăzi, 10 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 671.284 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), 598.610 pacienți au fost declarați vindecați, iar 16.654 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.