Constructorul Drumului Expres Craiova-Piteşti a fost amendat
Publicat de Cosmin Meca, 13 ianuarie 2021, 10:07
Constructorul Drumului Expres Craiova-Piteşti a fost amendat de poliţiştii din Olt pentru starea proastă a sectoarelor de drum care leagă Slatina de localităţile Brebeni şi Slătioara.
În zona Brebeni, traficul rutier a fost deviat pe câmp, unde a fost creată o variantă de ocolire a viitorului pod peste Drumul Expres. Spre disperarea şoferilor, la fiecare ploaie, drumul devine un adevărat supliciu, conducătorilor auto fiindu-le foarte greu să ocolească gropile apărute.