Permisele de conducere care au expirat în perioada stării de alertă rămân valabile
Publicat de Puiu Vulea, 14 ianuarie 2021, 17:22
Permisele de conducere care au expirat în perioada stării de alertă rămân valabile în această perioadă şi încă 90 de zile de la expirarea acesteia. Astfel, şoferii care nu doresc să îşi preschimbe permisul pot circula chiar dacă documentul a expirat administrativ, fără să rişte sancţiuni. În perioada stării de alertă se prelungeşte şi valabilitatea şcolii de şoferi cu cel puţin două luni, a precizat pentru Radio România Actualităţi, şeful Direcţiei Permise şi Înmatriculări, Florin Catană. Începând cu luna martie, Direcţia Permise şi Înmatriculări va lansa şi o aplicaţie dedicată pentru ca unele operaţiuni – cum ar fi depunerea unor acte – să poată fi efectuate şi online, nu exclusiv la ghişeu.