Continuă protestele sindicale
Publicat de Puiu Vulea, 20 ianuarie 2021, 10:44
Caravana protestelor sindicale, organizate de Cartel Alfa, continuă astăzi cu pichetarea Ministerului de Finanţe. Ieri sindicaliştii şi-au prezentat nemulţumirile la sediile partidelor din coaliţia de guvernare, unde reprezentanţii lor s-au întâlnit cu liderul PNL, Ludovic Orban şi cu cel al USR PLUS, Dan Barna.
Liderul cartel Alfa, Bogdan Hossu:
O parte dintre aceste revendicări ar putea fi rezolvate în perioada următoare, potrivit vicepremierului Dan Barna care nu a spus însă, concret, care vor fi acestea. El a mai scris pe faceebook, după întâlnire, că sunt şi solicitări care trebuie privite în contextul unei „economii care se află într-o situaţie de criză” şi al unui buget care trebuie să se încadreze în deficitul de 7% din PIB.