Secţia Medicină Internă I din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu este temporar închisă
Publicat de Cosmin Meca, 2 februarie 2021, 10:18
Secţia Medicină Internă I din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu este temporar închisă din cauza depistării unor cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în rândul pacienţilor internaţi.
Până la finalizarea anchetei epidemiologice au fost emise mai multe recomandări, printre care: sistarea internărilor în secţia Medicină Internă I şi redirecţionarea internărilor către secţia Medicină Internă II; testarea tuturor pacienţilor internaţi pe secţia Medicină Internă I şi a contacţilor direcţi – retestarea la 6-7 zile de la ultimul posibil contact.
Totodată, s-a dispus testarea personalului medical în cazul apariţiei simptomelor specifice infecţiei SARS-CoV-2, dar şi păstrarea distanţei de minimum doi metri între paturi şi purtarea obligatorie a măştii pentru pacienţii internaţi în acelaşi salon.