Leacul pentru COVID-19, descoperit în Israel
Publicat de Lica Simona, 6 februarie 2021, 10:47
Două echipe de medici și cercetători, din Israel, au anunțat că au creat medicamentele, care înving boala provocată de coronavirus, în mai puțin de o săptămână, chiar și în cazul pacienților aflați în stare critică, relatează ynetnews.com. Testele preliminare au arătat că 29 dintre cei 30 pacienți, incluși în studiu, care se aflau în stare moderată sau gravă și cărora li s-a administrat o pastilă, pe zi, din medicamentul denumit EXO-CD24, s-au recuperat în cinci zile, au transmis cercetătorii de la Spitalul Ichilov din Tel Aviv.
Profesorul Nadir Arber a anunțat că rezultatele medicamentului testat au indicat un procent de vindecare de 95%. Medicamentul EXO-CD24 este ieftin și eficient și se administrează câte o pastilă pe zi. Cei 29 de pacienți au dat semne de vindecare după două zile de tratament și au fost externați din spital, după alte 3-5 zile. Un pacient s-a vindecat puțin mai greu, fiind nevoie de alte câteva zile de tratament