Sindicaliştii Federaţiei Sanitas pichetează Ministerul Finanţelor şi Parlamentul
Publicat de Puiu Vulea, 15 februarie 2021, 11:04
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas vor picheta luni, 15 februarie, Ministerul Finanţelor și Parlamentul, nemulţumiţi de bugetul care va fi alocat, în acest an, pentru sectorul de Sănătate.
Potrivit comunicatului Federației, sindicaliștii vor protesta „pentru a atrage atenţia celor care împart resursele acestei ţări asupra faptului că un buget mai mic la Sănătate într-un an cu pandemie nu înseamnă numai un act extrem de nedrept la adresa lucrătorilor din sistem, dar înseamnă şi un act profund imoral la adresa cetăţenilor României care au nevoie de siguranţa unui sistem sanitar public care să îi poată salva de virusul ucigaş şi să le poată trata afecţiunile acute, cele cronice sau să le poată asigura tratamentul de urgenţă!”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.