Proteste și contestații
Publicat de Liviu Goga, 15 februarie 2021, 11:29
Se anunţă şi o săptămână cu proteste sindicale, începând chiar de astăzi când reprezentanţii Federaţiei Sanitas vor să picheteze Ministerul Finanţelor. Sunt nemulţumiţi de plafonarea salariilor, dar şi de fondurile ce vor fi alocate anul acesta pentru Sănătate, considerate insuficiente de sindicalişti. Au anunţat că vor picheta şi Parlamentul pentru a îi încuraja pe senatori şi deputaţi să îşi pregătească amendamentele la legea bugetului „astfel încât să nu le fie ruşine să se întâlnească cu cetăţenii care i-au votat, spun reprezentanţii Sanitas. În acelaşi timp vor continua şi protestele programate zilnic, până la sfârşitul lunii, de Cartel Alfa.
Propunerea de alocare bugetară pentru Agricultură – nu conţine sume care să reprezinte despăgubiri pentru culturile calamitate, susţine Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare. Fondurile estimate la 1 miliard de lei, constituie aproximativ o treime din cheltuielile efectuate pentru a preveni situaţiile drastice şi ar asigura continuarea activităţii pe lanţul agricol cu efecte pozitive pentru întreaga economie naţională, afirmă agricultorii. Ei mai cer simplificarea procedurilor pentru acordarea banilor europeni.