Restricții pe A2
Publicat de Puiu Vulea, 16 februarie 2021, 11:11
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de marși, 16 februarie, este restricționată a doua bandă de pe sensul către București al autostrăzii A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 33 (loc. Fundulea) – 27 (loc. Brănești), pentru a permite aplicarea presemnalizării de deviere a traficului (de pe sensul către Capitală pe sensul către litoral).
Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza în zona cu restricții și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.