Grădinița „Paradisul Copiilor” trece în scenariul roșu
Publicat de Puiu Vulea, 20 februarie 2021, 12:06 / actualizat: 20 februarie 2021, 23:49
Grădiniţa cu program prelungit „Paradisul Copiilor”, din Craiova, îşi suspendă activitatea cu prezenţă fizică după apariţia mai multor cazuri de Covid 19 atât în rândul angajaţilor şi cât și al preşcolarilor. Potrivit DSP Dolj, în această unitate, până pe 18 februarie, au fost înregistrate trei cazuri de îmbolnăvire la copii, două cazuri la educatoare şi un caz de coronavirus la îngrijitoare. În aceste condiţii, toţi copiii vor desfăşura activităţi online. În județul Dolj, 94 de unități școlare funcționează în scenariul verde cu participarea zilnică, față în față, a tuturor elevilor, 119 în cel galben cu prezență fizică la școală a preșcolarilor, elevilor din clasele primare și a celor din anii terminali și trei unități sunt în scenariul roșu. Aici, doar preșcolarii și elevii din clasele primare merg la școală.