Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus rămâne la un nivel ridicat
Publicat de Cosmin Meca, 7 martie 2021, 11:48
Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus rămâne la un nivel ridicat – ieri au fost confirmate 4 mii 64 de noi îmbolnăviri, rezultate din peste 33 de mii de teste.
Au fost raportate și 69 de decese asociate infectării cu coronavirus, iar la terapie intensivă sunt internați acum o mie 70 de pacienți. Pe lângă capitală, 4 județe sunt în scenariul roșu – Timiș, Ilfov, Cluj și Brașov.
În același timp, continuă să crească ritmul vaccinării anti- covid. Autoritățile au anunțat ieri cel mai mare număr de doze administrate în 24 de ore – peste 48 de mii 600.
De la începutul campaniei de imunizare, peste un milion 160 de mii de români au primit cel puțin o doză de ser.
Peste 644 de mii 700 de oameni au făcut și rapelul, necesar pentru obținerea gradului maxim de protecție. Ieri a fost vaccinată și cea mai tânără persoană de până acum, din țara noastră. S-a întâmplat în județul Prahova și este vorba despre un adolescent de 16 ani, își serbase ziua de naștere cu 4 zile înainte.