Accident rutier pe A1, în zona localității argeșene Bascov
Publicat de Lica Simona, 14 martie 2021, 14:18
Două persoane au fost rănite, astăzi, într-un accident rutier, produs la capătul tronsonului de autostradă dintre Bucureşti şi Piteşti, în zona localităţii argeşene Bascov, iar autoturismul în care se aflau a rămas suspendat pe un parapet din beton.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au intervenit la faţa locului, pentru asigurarea zonei, descarcerare şi acordarea de prim ajutor calificat.
„Două persoane se aflau în interior, una dintre acestea s-a evacuat, iar cealaltă va fi extrasă de pompieri şi predată echipajului SMURD, deoarece acuză dureri la coloană. Ambii ocupanţi sunt conştienţi”, precizează ISU Argeş.
Tronsonul de autostradă dintre Bucureşti şi Piteşti se încheie la kilometrul 120 cu o curbă la stânga. Deşi există numeroase indicatoare de avertizare, unii şoferi nu reduc suficient viteza, astfel că au loc frecvent accidente în această zonă.