Președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu și ministrul Mediului, Barna Tánczos participă astăzi la o acțiune de împădurire, în localitatea doljeană Dăbuleni
Publicat de Puiu Vulea, 24 martie 2021, 08:42 / actualizat: 24 martie 2021, 9:44
Sute de puieți de salcâm vor fi plantați, astăzi, în apropierea localității Dăbuleni din județul Dolj, una dintre zonele cele mai afectate de fenomenul deșertificării. La acțiune și-au anunțat participarea și președintele Klaus Iohannis, alături de premierul Florin Cîțu și ministrul Mediului, Barna Tánczos.
Daria Andriescu, Radio Oltenia Craiova:
Acțiunea se înscrie în campania națională de împădurire, etapa de primăvară. Conform autorităților, derularea acestei campaniei care presupune plantarea a peste 50 de milioane de puieți în toată țară, va însemna pentru zona nisipoasă a Olteniei o pădure de aproape 3.500 de ha. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a mai fost în județul Dolj, în luna ianuarie a acestui an, scopul vizitei de lucru fiind tot problema împăduririlor. Barna a declarat atunci că este o problemă la nivel naţional, dar pentru zona de sud a ţării este nevoie de un program bazat pe studii ştiinţifice prin care să fie oprit fenomenul de deşertificare.