Municipiul Băileşti, al lui Nea Mărin, va fi primul din județul Dolj care va avea o bază sportivă de TIP 1, cu gazon mixt
Publicat de Cosmin Meca, 7 aprilie 2021, 09:09
Municipiul Băileşti, al lui Nea Mărin, va fi primul din județul Dolj care va avea o bază sportivă de TIP 1, cu gazon mixt. Este vorba de modelul standard de astfel de arene finanţat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții, în cadrul subprogramului „Complexuri sportive”.
Documentaţiile au fost întocmite încă din anul 2019, proiectul a fost admis pentru finanţare, iar Compania Nationala de Investitii a demarat acum achiziţia lucrărilor. Investiția se ridica la peste 1 milion 300 de mii de euro.
Va fi un stadion cu doar 500 de locuri, dar cu teren de fotbal cu gazon natural plus sintetic, cu un miniteren pentru antrenament sau chiar pentru alte sporturi, cu vestiare şi parcare.