Polițiști reținuți în Argeș
Publicat de Puiu Vulea, 19 aprilie 2021, 08:43
Doi poliţişti au fost reţinuţi, ieri, pentru intervenţia lor în cazul bărbatului care a decedat, vineri, în timp ce era evacuat de pe o terasă din Piteşti, a anunţat procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Autorităţile au deschis o anchetă privind lămurirea împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului. Premierul Florin Cîţu îi solicitase ministrului de Interne, Lucian Bode, o anchetă rapidă în acest caz. Amintim că un bărbat de 63 de ani a murit vineri, după ce a fost pus la pământ şi imobilizat de un poliţist, pentru că refuza să părăsească o terasă afectată de incendiu. Medicii legişti au stabilit că decesul acestuia a survenit în urma asfixiei mecanice, după comprimarea gâtului şi toracelui, şi nu ca urmare a unui stop cardio-respirator, aşa cum a precizat, iniţial, Poliţia Argeş.