La Timişoara vor fi ridicate restricţiile de weekend
Publicat de Puiu Vulea, 25 aprilie 2021, 09:55
La Timişoara, vor fi ridicate, de astăzi, restricţiile de weekend, după ce rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut sub trei cazuri la mia de locuitori. Relaxarea vizează programul magazinelor, deplasarea persoanelor, reluarea parţială a activităţii în restaurante, săli de jocuri de noroc şi cinematografe, potrivit prefectului de Timiş, Zoltan Nemeth:
Între timp, maratonul vaccinării din acest oraş se dovedeşte un succes după ce, până aseară, la finalul celei de-a doua zile a acestei acţiuni, se vaccinaseră aproape 3.200 de persoane, potrivit autorităţilor. De altfel, după modelul Timişoarei, şi la Bucureşti va fi organizat un maraton similar, în perioada 7-9 mai, a anunţat coordonatorul campaniei naţionale, medicul Valeriu Gheorghiţă. El a precizat că, cel mai probabil, locurile de desfăşurare vor fi la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională.