10 Mai: Ziua Regalității, celebrată prin expunerea tronului lui Carol I, pentru prima dată după 70 de ani
Publicat de Lica Simona, 8 mai 2021, 18:31
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a anunțat că, luni, 10 mai, cu ocazia Zilei Regalității, deschide Sala Tronului și prezintă publicului jilțul Regelui Carol I al României, pentru prima dată, după mai bine de 70 de ani, în urma unui parteneriat cu Muzeul Golești. „Celebrăm astfel Ziua Regalității printr-un dublu act simbolic: deschiderea spațiilor istorice, cu acces gratuit către public, și expunerea tronului Regelui Carol I”, au transmis reprezentanții MNAR. Astfel, tronul, Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor pot fi vizitate luni, 10 mai 2021, gratuit, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
„Odată ce România a fost proclamată Regat, au fost confecționate două tronuri, pentru cei doi suverani ai țării, Regele Carol I și Regina Elisabeta. Acestea au fost confecționate din lemn aurit și ornate cu pietre prețioase, pe spătar fiind reprezentate cifrele cuplului regal – Carol I și Elisabeta, realizate în bronz poleit și aplicate pe plăci de onix algerian”, au mai arătat specialiștii muzeului.