PTF Porţile de Fier I: trafic rutier suspendat temporar
Publicat de Puiu Vulea, 20 mai 2021, 09:40
Autorităţile de frontieră din Serbia informează că joi, 20.05.2021, până la ora 11:00, traficul rutier prin P.F. DjerdapI (R.Serbia) – P.T.F. Porţile de Fier I (România) va fi suspendat temporar, ca urmare a unor lucrări la ecluza pentru nave de la Hidrocentrala Porţile de Fier I – Djerdap, de pe partea sârbă.
Cetăţenilor români şi străini care doresc să tranziteze frontiera de stat prin Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I în respectivul interval orar, li se recomandă să folosească celelalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim de trafic internaţional de la frontiera cu Republica Serbia:
PTF Porţile de Fier II – județul Mehedinţi
PTF Naidăş – județul Caraş Severin
PTF Moraviţa și PTF Jimbolia – județul Timiş
Totodată, participanții la traficul rutier, sunt sfătuiți să consulte aplicaţia Trafic Online, disponibilă pe pagina de internet a instituției ( www.politiadefrontiera.ro ) .