Anchetă în cazul câinilor uciși în Gorj
Publicat de Cosmin Meca, 22 mai 2021, 16:31
Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Gorj au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care 27 de câini, între care 19 sunt pui, ar fi fost ucişi şi abandonaţi apoi, în saci de plastic, pe marginea unei râpe.
Descoperirea a fost făcută în apropierea Parcului Național Retezat de doi turiști. Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare Gorj au declarat că se vor face mai multe analize și examene pentru a se stabili dacă animalele au fost împușcate sau otrăvite.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere cu intenţie, fără drept, a animalelor. Cei vinovați riscă între 3 luni și 1 an de închisoare, iar autoritățile încearcă să dea de urma făptuitorilor.