16 migranți, din Iran și Irak, prinși de polițiștii de frontieră Porțile de Fier II
Publicat de Lica Simona, 25 mai 2021, 14:29
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porțile de Fier II, judeţul Mehedinţi, au depistat, astăzi, şaisprezece cetăţeni străini, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, cu ajutorul unei ambarcaţiuni. Cei în cauză au înfruntat condiţiile meteo nefavorabile, traversând fluviul Dunărea cu zece copii, dintre care unul în vârstă de şase luni.
În data această dimineață, în jurul orei 08.00, o patrulă a polițiștilor de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Porțile de Fier II, a observat, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune, pe direcția km. flv. 889, o ambarcațiune, în care se aflau mai multepersoane şi care se îndrepta, din Serbia, spre malul românesc al Dunării. Echipajele mobile au intervenit, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile (vânt puternic, valuri mari şi ploaie torenţială), aducând la mal grupul de persoane, format din adulţi şi copii. Poliţiştii de frontieră au stabilit că aceștia sunt cetăţeni din Iran și Irak, şase adulți, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, şi zece minori, cel mai mic având doar 6 luni. La cercetări, adulţii au declarat că au părăsit teritoriul Serbiei, încercând să treacă fraudulos în România, peste fluviul Dunărea, cu ajutorul ambarcațiunii. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.