De astăzi devin disponibile pentru populația generală 11 centre de vaccinare ce țin de Ministerul de Interne
Publicat de Cosmin Meca, 26 mai 2021, 09:47
De astăzi devin disponibile pentru populația generală 11 centre de vaccinare ce țin de Ministerul de Interne, iar până pe 1 iunie centrele organizate în spitalele militare din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara vor funcționa din nou în regim de permanență.
Intenția autorităților este ca în perioada următoare să fie intensificată activitatea echipelor mobile, în special în sprijinul oamenilor de la sate.
Vor fi amenajate însă și puncte de vaccinare în locuri unde în mod obișnuit se adună multă lume, chiar spații inedite, ca muzee, gări, aeroporturi, stadioane, în stațiuni montane, ori pe litoral.
La începutul săptămânii viitoare, de Ziua Internațională a Copilului, va fi un maraton de vaccinare dedicat adolescenților între 16 și 18 ani care pot primi serul produs de Pfizer.