Azi despre ieri – 28 mai
Publicat de Cosmin Meca, 28 mai 2021, 06:04
Zile trecute – 147
Zile rămase – 218
Soarele răsare – 05.37
Soarele apune – 20.50
Zodia – Gemeni
Calendar ortodox – Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)
Calendar catolic – Sf. Gherman, ep.
-1358 – Începe insurecția antifeudală a țărănimii franceze – „Jacqueria” – condusă de Guillaume Cale.
-1503 – Iacob al IV-lea și Margareta Tudor s-au căsătorit în conformitate cu o bulă papală emisă de către Papa Alexandru al VI-lea. A fost semnat un tratat de pace veșnică între Scoția și Anglia; pacea a durat cel puțin zece ani.
-1588 – Flota spaniolă Invincibila Armada a ridicat ancora din portul Lisabona îndreptându-se spre Canalul Mânecii cu scopul de a realiza o debarcare pe Insula Marea Britanie. Bătălia navală care a urmat s-a înscris în contextul mai larg al conflictului dintre Spania și Anglia, determinat de lupta pentru exploatarea bogățiilor Lumii Noi.
-1936 – Matematicianul englez Alan Turing a trimis spre publicare articolul „Despre numerele calculabile cu aplicații în Entscheidungsproblem”, articol în care a introdus conceptul de mașină Turing, un dispozitiv abstract simplu de manipulare a simbolurilor, capabil de a simula logica oricărui algoritm rulat de un calculator.
-1948 – Printr-un decret al guvernului Petru Groza, Regelui Mihai și membrilor familiei regale li s-a retras cetățenia română.
-1961 – Ziarul britanic „The Observer” a publicat articolul avocatului englez Peter Benenson intitulat „Prizonierii uitați”, declanșând o campanie de scrisori ce a stat la baza înființării organizației pentru apărarea dreputurile omului Amnesty International.
-1968 – A fost rejudecat „Procesul Pătrășcanu”; Tribunalul Suprem i-a achitat pe toți membrii „lotului Pătrășcanu”, iar Lucrețiu Pătrășcanu a fost declarat erou național.
-1971 – A fost lansată stația interplanetară sovietică „Marte-3”; a devenit satelit artificial al acestei planete la 2 decembrie 1971 și a depus pe suprafața ei primul agregat automat care a comunicat date științifice din mediul marțian.
-1975 – Cincisprezece țări din Africa de Vest semnează Tratatul de la Lagos, crearea Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest.
-1977 – A fost inaugurat Muzeul „Tropaeum Traiani” și replica monumentului triumfal roman de la Adamclisi, restaurat de un grup de specialiști români.
-1982 – Războiul din Insulele Falkland – forțele britanice înving pe cele argentiniene în Bătălia de la Goose Green.
-1987 – Celebrul zbor al unui avion pilotat de cetățeanul vest-german, Mathias Rust, care a violat spațiul aerian al URSS și a aterizat în Piața Roșie.
-1992 – A fost semnat, la București, Tratatul româno-american pentru încurajarea și protejarea reciprocă a investițiilor.
-1999 – Scandalul dioxinei: descoperirea unor animale contaminate cu dioxină și vândute de Belgia câtorva mii de ferme din lume.
-1999 – La Milano, Italia, după 22 de ani de lucrări de restaurare, capodopera lui Leonardo da Vinci, „Cina cea de Taină”, este expusă publicului din nou; vizitatorii au obligația de a privi de departe pânza și pot sta doar pentru 15 minute.