„Împreună învingem pandemia! Ce conține vaccinul?” – campanie de comunicare a Guvernului României
Publicat de Lica Simona, 28 mai 2021, 09:09
Premierul Florin Cîțu a lansat campania de comunicare „Împreună învingem pandemia! Ce conține vaccinul?”, realizată de Guvern, cu sprijinul UNICEF și al organizațiilor partenere.
”Venim cu o abordare bazată pe emoție, pentru că vaccinarea nu înseamnă doar statistici, ci este un bun comun, de care avem nevoie pentru revenirea la normalitate. Fiecare roman, care încă nu s-a vaccinat, ar trebui să se gândească la ce-i lipsește, la cum i se va schimba viața dacă s-ar vaccina: să-și vadă mai des părinții, copiii să se întoarcă la școală, să meargă în concediu fără teamă”, a afirmat șeful Executivului.
Conceptul creativ al campaniei de comunicare are la bază întrebarea ”Ce conține vaccinul?”. Într-un videoclip, postat pe pagina sa oficială de socializare (https://fb.watch/5LaPxI9ckq/), premierul oferă un răspuns acestei întrebări și îi invită pe membrii Guvernului, precum și pe români, să vină cu propriul răspuns. De asemenea, provocarea a fost adresată coordonatorilor campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță și Andrei Baciu.
În cadrul campaniei de comunicare vor fi difuzate, cu sprijinul mass-media, 11 spoturi: trei cu o abordare generală și opt care țintesc diferite categorii sociale precum elev, bunică, mamă, turist, tânăr.
Primele patru spoturi, difuzate în următoare lună, sunt disponibile aici:
Campania de informare a fost realizată fără costuri din partea Guvernului, conceptul creativ și producția fiind donate de partenerii campaniei. Spoturile vor fi difuzate o perioadă de șase luni, cu sprijinul mass-media și al Consiliului Național al Audiovizualului, iar, în mediul online, promovarea va fi realizată de compania Google.
”Avem nevoie de toată lumea în această campanie. Oricine poate convinge pe altcineva să se vaccineze. Este un efort al nostru, al tuturor, doar împreună învingem această pandemie. Ne vaccinăm în număr cât mai mare și ne recâștigăm viața dinainte. România, hai, că se poate!”, a punctat prim-ministrul.