De joi, 3 iunie, este interzisă parcarea pe bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina, pe sensul de coborâre, de la Spital până la Catedrală
Publicat de Cosmin Meca, 4 iunie 2021, 08:50
De joi, 3 iunie, este interzisă parcarea pe bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina, pe sensul de coborâre, de la Spital până la Catedrală. Autoturismele parcate vor fi ridicate fără avertisment.
Directorul Poliției Locale Slatina, Bogdan Apostoliceanu, a declarat că pe strada respectivă au fost montate indicatoare, încă de o săptămână, iar cei care parcau au fost informați despre introducerea interdicției de parcare.
El a adăugat că restricţia de parcare va fi valabilă pe perioada în care se desfăşoară lucrări pe strada Vintilă Vodă, pentru fluidizarea traficului rutier. Pe Vintilă Vodă se desfăşoară lucrări de reabilitare şi extindere a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”.