Craiova: Festival de Dans Contemporan Connect, prima ediție
Publicat de Lica Simona, 8 iunie 2021, 14:04
Între 17-20 iunie, la Craiova, are loc prima ediție a Festivalului de Dans Contemporan Connect, organizat de Asociația Delazero, un grup de tineri artiști, fondat în București, care activează în domeniile artelor performative, film și muzică.
Publicul craiovean va avea prilejul de a întâlni, astfel, coregrafi, performeri și muzicieni inovatori, a căror scenă va fi strada. Fiecare zi de festival va include momente de dans și muzică live, spectacole de dans contemporan pe scena Teatrului de Vară, proiecții de filme de dans naționale și internaționale, ateliere de dans pentru copii și adolescenți.
Organizatorii își doresc să creeze, prin intermediul dansului contemporan, un mediu de dialog artistic/cultural, la care să ia parte atât artiști locali, cât și naționali și, indirect, (prin prezența filmelor de dans) artiști internaționali.
Accesul la toate evenimentele din festival este gratuit, în limita locurilor disponibile, cu respectarea măsurilor de prevenție și protecție, impuse de pandemie.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.