Arena Naţională din Bucureşti este unul din cele 11 stadioane- gazdă ale turneului final al campionatului european EURO 2020
Publicat de Cosmin Meca, 9 iunie 2021, 21:00
Găzduieşte patru partide, trei meciuri care vizează confruntări din grupa C din care fac parte Austria, Macedonia de Nord, Ucraina şi Olanda, precum şi un meci din optimile de finală ale competiţiei.
Pe 13 iunie se va desfăşura, de la ora 19.00, primul meci găzduit de România în grupele unui turneu european de fotbal seniori, partida dintre selecţionatele Austriei şi Macedoniei de Nord. Este prima întâlnire între cele două echipe la un turneu final.
În preliminarii, cele două echipe naţionale s-au confruntat în grupa G, naţionala Austriei câştigând ambele partide.