De Sânziene, „Craiova se îmbracă în ie”
Publicat de Lica Simona, 18 iunie 2021, 11:26
Evenimentul „Craiova se îmbracă în ie”, aflat la cea de–a VII-aediție, organizat, pe 24 iunie, de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, în parteneriat cu Muzeul Olteniei, se va desfășua în Parcul Nicolae Romanescu, între orele 12.00 – 21.00. Potrivit programului, în Zona Foișor, va fi creată „Aleea Oltenească”, ce va cuprinde expoziție de costume populare, din cele cinci județe ale Olteniei, aflate în patrimoniul Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei, dar și din colecțiile particulare ale soliștilor Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. Tot în această zonă, vor fi organizate ateliere interactive demonstrative, în centrul atenției fiind meșteri populari, din toate județele Olteniei. La ora 18.30, la Teatrul de Vară, va avea loc spectacolul „Iote vara oltenească”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.