Simona Halep și-a anunțat retragerea de la Wimbledon
Publicat de Lica Simona, 25 iunie 2021, 13:52
Simona Halep (29 de ani) și-a anunțat, astăzi, retragerea de la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, acolo unde este campioană en-titre. Sportiva noastră s-a impus pe iarba londoneză, în 2019. Anul trecut, întrecerea nu a avut loc din cauza pandemiei de coronavirus.
Organizatorii de la Wimbledon au postat, pe pagina oficială de Twitter, un mesaj, la câteva minute, după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea: „Ne vei lipsi în acest an, Simona Halep! Să te întorci mai puternică în 2022!”
We will miss you this year, @Simona_Halep – come back stronger in 2022
#Wimbledon
Simona Halep, numărul 3 mondial, şi-a anunţat retragerea de la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, într-un mesaj pe contul personal de Instagram: „Cu mare tristeţe îmi anunţ retragerea de la turneul de la Wimbledon, nefiind încă refăcută complet după accidentarea la gambă. Am dat totul pentru a fi pregătită să joc la Wimbledon şi după amintirile speciale de acum doi ani eram încântată şi onorată să revin pe acest teren din postura de campioană en titre. Din păcate, corpul meu nu a cooperat aşa că sunt nevoită să păstrez acest sentiment pentru anul viitor. Pot spune sincer că sunt dezamăgită şi supărată că sunt nevoită să iau această decizie. Ultima perioadă a fost una dificilă pentru mine, dar ratarea a două turnee de Mare Şlem a făcut-o cu atât mai grea din punct de vedere mental şi fizic. Voi vedea ce îmi rezervă viitorul, dar sper ca această perioadă să mă transforme într-o persoană şi un sportiv mai puternic. Mulţumesc organizatorilor pentru înţelegere şi susţinere”, a scris Halep.
Pe 12 mai, Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, în turul al doilea, la Roma, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30, cu germanca Angelique Kerber, după 57 de minute de joc. Din cauza accidentării suferite la gambă, Halep a ratat turneul de la Roland Garros.
Al treilea turneu de Grand Slam al anului, cel de la Wimbledon, în care Halep este campioana en titre, se va desfăşura între 28 iunie şi 10 iulie.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.