Gorj: Monumentul de la Padeș, restaurat
Publicat de Lica Simona, 5 iulie 2021, 11:04
Lucrările de restaurare la Monumentul de la Padeș, dedicat Revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, vor fi gata, la începutul acestei toamne, în luna septembrie. Este un proiect de reabilitare, cu fonduri de la Consiliul Județean Gorj și autoritatea locală. Sunt în derulare lucrări de amenajare peisagistică – alei, spații verzi, mobilier de exterior, iluminat public. Sunt prevăzute și lucrări de drenare, pentru ca apele pluviale să nu afecteze fundația monumentului. De asemenea, ultima etapă a programului de restaurare vizează fațetele monumentului, care are forma unui trunchi de piramidă. Pe fiecare fațetă, din partea superioară a operei, sunt înfățișate momente din timpul Revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Monumentul se află în Câmpia Soarelui de la Padeș. Aici a fost citită Proclamația de la Padeș, un document programatic al Revoluției de la 1821.